DE CE TREBUIE SĂ APRECIEZI DEFECTELE PARTENERULUI TĂU

author avatar

Prologue

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit, sed diam nonummy nibh euismod tincidunt ut laoreet dolore magna aliquam erat volutpat.

Despre Mine

DE CE TREBUIE SĂ APRECIEZI DEFECTELE PARTENERULUI TĂU

Un mare invățat, pe care îl apreciez enorm și care a avut un mare impact în ceea ce privește pregătirea mea profesională, mi-a spus așa: „Odată cu căsătoria, se amplifică fiecare trăsătură a partenerului”.

Cuvinte foarte puternice, care m-au făcut să-mi doresc să explorez această idee, pentru că am simțit că în spatele lor se află un izvor de revelații, de învățături.

Am explorat, am analizat, însă multă vreme am rămas la stadiul de teorie.

Dar totul s-a schimbat în ziua în care, M-AM CĂSĂTORIT și am început să am parte de “ahaaa-uri” pe bandă rulantă. „Începuse experimentul cum îmi placea mie să zic…

În primele luni, aproape că nici nu observam defectele celuilalt. Avem senzația că totul este perfect. Dar vraja se rupe relativ repede. Dacă la început nu te deranjează să strângi hainele după soțul tău, acum aproape că faci o criza când vezi șosetele aruncate în colțul camerei. Sunt conștientă că toți avem defecte… Și pot garanta că eu am și mai multe decât el… Eu de exemplu uit mereu să pun sacul în coșul de gunoi, nu-mi place să spăl vasele și nici să strâng rufele de pe uscător… Toate acestea îl enervează teribil pe soțul meu… Însă cum facem să ajungem la un consens? Când scoatem stegulețul alb?

Pentru că îmi doresc cu adevărat să rămânem îndrăgostiți și să nu lăsăm aceste lucruri NEIMPORTANTE (astăzi chiar le pot numi așa) să ne degradeze relația, am încercat din răsputeri să înțeleg de ce ajungem în acest punct. De ce nu poți vedea perfectul din om chiar și după 10 ani de căsătorie?

Răspunsul este atât de simplu… Pentru că noi ALEGEM să ne focusam pe defecte, să cicălim, să țipam, să ne supărăm… De ce este atât de greu să ne focusam pe calități? De ce este atât de greu să apreciem părțile bune? De ce este atât de greu să încurajăm o persoana, să o lăudăm? Mi-am pus aceste întrebări neîncetat… și daca o vei face și tu vei vedea că nu, nu există niciun motiv real pentru care să nu o faci.

Așadar, tu ce ai de gând sa faci cu defectele partenerului tău?

 

Iartă-le

Da, ai citit corect. Iartă momentele în care soțul tău își arată defectele. Te asigur că ți-ai dori să ai parte și tu de același tratament, de aceeași „amabilitate”.

Ego-ul iți va spune mereu „Cum să iert așa ceva?”… E, uite, permite-mi să iți spun că nu există nicio plăcere în a sta supărat pe cineva. Daca simți că te hrănesc momentele de ceartă dintre voi doi, află că această este o iluzie, o plăcere falsă, care nu face decât să distrugă căsătoria. Adu-ți aminte că totul se topește în iubire. Eu sunt sigură că preferi să stați îmbrățișați pe canapea la un film, decât suparăți și în camere diferite. Pune iubirea mai presus decât egoul.

Concentrează-te pe trăsăturile lui pozitive

Adu-ți aminte că acolo unde iți este atenția, iți este și energia. Deci, dacă te vei focusa doar pe ceea ce face greșit soțul, vei ajunge într-o buna zi să conștientizezi că ai făcut din asta un SCOP. Te vei trezi în fiecare dimineața și aproape că iți vei spune „Hai să văd ce defecte aș mai putea să îi găsesc soțului meu…” Și, în ce se transforma asta? Cred că intuiești. Într-un câmp de luptă.

Spune-ți în fiecare moment: „Eu ce aleg? Fericirea și iubirea sau ura și războiul?” Puterea de a-ți crea propria viață este chiar în mâinile tale!

Întreabă-te mereu: „La ce este bun partenerul meu?” și evită total „La ce nu se pricepe partenerul meu?”. Întreabă-te mereu „Ce îmi place la partenerul meu?” și evită total „Ce mă enervează la partenerul meu?” Concentrează-te pe aceste lucruri, astfel încât postura ta față de partener să fie una de recunoștință și nu una critică.

Amintește-ți de propriile greșeli

Nu uita că în mod inerent, și tu ești o persoană imperfectă. Este foarte ușor să ajungeți într-un punct critic pentru că te vei concentra pe defectele soțului, și nu vei mai fi conștientă de ale tale, iar într-o căsnicie sănătoasă nu există loc pentru comportamente de acest fel.

Așadar, petrece timp lucrând, în schimb, la a deveni un partener, un prieten și un/o iubit/a mai bun/a pentru celălalt.

Fă un efort în plus

Este greu, însă face toată diferența. Data viitoare când soțul tău lasă laptele pe masa și nu în frigider, repară tu lucrul astea în tăcere.

Daca situația se repetă, atrage-i atenția, însă pe un ton cald, împăciuitor, urmat de o îmbrățișare sau un sărut. Vei vedea cum răspund oamenii la iubire! Vei fi uimită!

 

„Suntem o echipă.”

Lasa Un Comentariu

avatar
distribuiri